Șofer din Fălcoiu, cu dosar penal după ce i-a dat mașina unei tinere fără permis

Doi tineri sunt cercetați penal, unul pentru conducere fără permis, celălalt pentru încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere, după ce oamenii legii au depistat în trafic o tânără fără permis.

Polițiștii olteni au oprit aseară pe Drumul Comunal 84, în comuna Fălcoiu un autoturism condus de o tânără în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal. Cum aceasta s-a dovedit că nu are permis, va suporta rigorile legii împreună cu cel care i-a încredințat mașina.

,,În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat de către un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din comuna Fălcoiu, județul Olt. Pe numele tinerei, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.,, arată IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list