Încep lucrările de reabilitare la blocurile din Caracal. Primarul Doldurea și deputatul Chesnoiu, prezenți la montarea primelor schele

Administrația municipiului Caracal le dă o veste bună locuitorilor: săptămâna aceasta încep lucrările de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice la locuințele colective. Deja au fost instalate schelele la primele trei scări de blocuri.

Blocurile din municipiul Caracal vor avea fațade noi, care vor schimba aspectul urbanistic, dar vor asigura și eficiență energetică. Astăzi au demarat lucrările de reabilitare, fiind montate schelele la primele trei scări de bloc. Prezenți la demararea proiectului de anvelopare au fost primarul Ion Doldurea și deputatul de Olt Adrian Chesnoiu.
,,Conform proiectului, până la sfârșitul lunii noiembrie se vor realiza lucrări de reabilitare termică la 35 de blocuri renunind o suprafață desfășurată de aproximativ 46.000 mp. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 56.452.780,86 lei, valoare nerambursabilă finanțată din PNRRˮ, declară Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal.
Lucrările constau în: modernizarea pereților exteriori; modernizarea planșeului peste etajul 4; modernizarea elementelor de construcție vitrate; intervenție la instalațiile clădirii; modernizare planșeu peste subsol; refacerea trotuarelor cu pante corespunzătoare pentru a reduce infiltrația apelor meteorice la nivelul fundației clădirii; repararea finisajelor interioare în zonele de intervenție inclusiv a suprafețelor pereților pe conturul tâmplăriei înlocuite; lucrări de reparații la elementele de construcții care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii, inclusiv de refacere în zonele de intervenție, tencuială degradată căzută de pe fațada și eventual întărirea zidăriei în cazul în care se consideră necesară, ce trebuie realizate înaintea aplicării sistemului de termoizolare pe fațadă; nuniformizarea parapetelor; construire acoperiș tip șarpantă, învelitoare, sistem de colectare și evacuare ape meteorice la nivelul învelitorii tip șarpantă.


de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list