Târgul de Mărțișor se deschide pe 26 februarie la Slatina. 80 de comercianți vor ,,dezlega” primăvara în Parcul Tineretului
Luna lui Mărțișor se apropie, iar primăvara va primi dezlegare în capitala Oltului prin oferirea tradiționalului simbol. Târgul de Mărțișor 2024 va fi deschis peste două săptămâni în Slatina. Câteva zeci de comercianți au închiriat locurile pe care vor amplasa tarabe pentru a-și expune produsele: mărtișoare, flori naturale, produse hand-made, bijuterii, gablonțuri și altele.
Începând cu data de 26 februarie, în Slatina se deschide Târgul de Mărțișor, ocazie cu care zeci de comercianți de produse specifice Lunii Mărțișorului își pot valorifica marfa. Pentru al patrulea an consecutiv, tarabele comercianților cu mărțișoare și suveniruri vor fi amplasate pe Aleea Eroilor din Parcul Tineretului. Târgul Mărțișorului va funcționa până pe data de 8 martie.
Pentru evenimentul Mărţişor 2024, Primăria Slatina a închiriat spații pentru 80 de agenţi economici și persoane fizice interesate să comercializeze mărţişoare şi alte produse specifice acestei perioade. Taxa stabilită de municipalitate este de 6,06 lei/mp/zi, plus 20 lei pe zi acordul de funcționare.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments