Continuă înscrierile la liceele militare. Sunt 816 locuri la admiterea din acest an

Absolvenții de gimnaziu din acest an care doresc să urmeze o carieră militară sunt așteptați să se înscrie la admiterea la liceele militare. Recrutarea elevilor din județul Olt se realizează de Centrul Militar Județean Olt, înscrierea trebuind făcută până pe data de 22 martie.

Selecția viitorilor profesioniști din Armata României din rândul elevilor aflaţi în clasa a VIII-a în anul de școlar 2023-2024 este în toi. Înscrierile se fac ONLINE, la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau mergând personal la biroul informare-recrutare din cadrul CMJ Olt. Ultima zi de înscriere este 22 martie, în această perioadă fiind deja în derulare selecția- până la data de 12 aprilie, dar și examinarea medicală pentru cei care au trecut probele sportive și psihologice- până la data de 19 aprilie.

Pentru admiterea din acest an sunt disponibile 816 locuri.

Pentru informații detaliate despre condiții și criterii de recrutare și selecție, cei interesați pot accesa următorul link: https://www.recrutaremapn.ro/elev.php, iar pentru consiliere se poți adresa personalului recrutor de la biroul informare-recrutare al CMJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list