Percheziții la Topana, într-un dosar de furt de arbori din rezervația naturală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în aplicare ieri, 8 februarie, un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Topana, bănuit de comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori. Pădurea Topana este o arie protejată (sit de importanță comunitară).

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică Olt, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești au pus ieri în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului bănuit de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori din Pădurea Topana. Cercetarea penală a pornit de o sesizare făcută  pe data de 3 ianuarie cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Topana, ar fi sustras mai mulți arbori, din specia gârniță, din pădurea Topana.

,,În urma percheziției efectuate, poliţiştii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 2,8 metri cubi de material lemnos din specia gârniță, secționat, ce ar fi fost sustras din Pădurea Topana. De asemenea, la locuința bărbatului au mai fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, doi arbori din specia salcâm, ce ar face obiectul unui dosar penal înregistrat la Secția de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list