Sub un sfert din firmele cu peste 10 angajați au negociate contracte colective de muncă. ITM Olt, în campanie de promovare a drepturilor salariaților
Contractele colective de muncă oferă o protecție suplimentară a drepturilor salariaților, aceastea putând fi încheiate în cadrul firmelor cu peste 10 angajați. Și societățile au avantaje. Pentru a populariza importanța acestei forme de negociere, ITM Olt se va afla în această lună în campanie prin județ.
Sub un sfert din firmele din județul Olt cu peste 10 angajați au negociate contracte colective de muncă. Potrivit ITM Olt, la nivel județean sunt active un număr de 271 contracte colective de muncă, dintr-un total de 1150 unități cu peste 10 angajați. Pentru a informa atât angajatorii, cât și angajații de avantajele acestei forme de contract, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt desfășoară pe parcursul lunii februarie Campania națională de promovare a negocierii colective în inteprinderile mici și mijlocii.
,,Constituţia României recunoaşte dreptul salariaților de asociere în sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, cu misiunea acestora de reprezentare şi apărare a drepturilor şi intereselor lor, precum și dreptul de negociere colectivă în muncă şi de aplicare a convenţiilor colective. De asemenea, Legea nr.367/2022 – privind dialogul social prevede obligativitatea negocierii colective la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați, inițiativa negocierii colective poate aparține angajatorului şi/sau oricăreia dintre părţile îndreptăţite să negocieze. Această campanie își propune să furnizeze informații cuprinzătoare și accesibile plecând de la principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajaţi/lucrători şi angajatori, respectiv:
Avantaje angajaţi/lucrători: mai multă justiţie socială, drepturi superioare privind condiţiile de muncă şi de angajare, salariile, securitatea şi sănătatea în muncă, locuri de muncă şi venituri mai stabile, protecţie suplimentară în exercitarea drepturilor legale, aplicarea principiului egalităţii de şanse şi tratament.
Avantaje angajatori: asigurarea păcii sociale şi un climat de muncă favorabil performanţei, productivitate şi loialitate a personalului îmbunătăţite, participare mai mare a forţei de muncă la locul de muncă, eficacitate şi planificare bugetară, rezolvarea timpurie a litigiilor.,, anunță ITM Olt.
Campania va cuprinde sesiuni de informare a angajatorilor și reprezentanților sindicatelor și patronatelor, atât la sediul instituției cât și la sediile acestora, precum și discuții cu angajații și distribuirea de materiale informative.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments