Doi căței, salvați de polițiștii de la Protecția Animalelor Olt, și-au găsit familii

Astăzi, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Olt au oferit o nouă șansă la viață unor cățeluși. Cu ajutorul oamenilor legii, animalele și-au găsit și stăpâni.

În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, doi polițiști olteni au observat pe marginea părții carosabile doi cățeluși abandonați, în vârstă de aproximativ 10 săptămâni.

,,Pentru a beneficia de asistență medicală, adăpost și îngrijire specializată, polițiștii au emis două ordine de plasare în adăpost pentru cei doi cațeluși și au demarat verificările pentru a stabili împrejurările în care au ajuns în această situație. Cei doi cățeluși au ajuns deja în atenția unor iubitori de animale, care și-au manifestat intenția de a-i adopta și a de a le oferi un cămin.,, anunță IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list