Brastavățu va avea rețea de canalizare, după cele de apă și gaze. Primarul a semnat contractul de finanțare

În scurt timp, comuna Brastavățu se va număra printre localitățile din județ care beneficiază de toate utilitățile. După introducerea rețelei de apă și a celei de gaze, în localitate se va introduce și rețeaua de canalizare. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute. După finalizarea acestei investiții, străzile comunei vor fi asfaltate în totalitate.

Primarul comunei Brastavățu, Cici Constantin Oprea, a semnat zilele trecute, la ministerul dezvoltării, contractul de finanțare a proiectului ,,Sistem centralizat de canalizare și epurare ape uzate menajere în comuna Brastavățu, județul Olt".

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C1: Managementul Apelor Investiția I.1. Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene.

Acest proiect presupune extinderea rețelei de canalizare în satele Brastavățu și Crușovu, pe o lungime de 35,69 kilometri.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 33.523.323,71 lei la care se adaugă TVA în valoare de 6.298.588,59 lei.

Proiectul se va derula în perioada 28.05.2024-30.06.2026.

La finalizarea acestui proiect, comuna Brastavățu se va număra printre localitățile care dispun de toate utilitățile necesare: apa, canalizare și gaze.

La finalizarea proiectului, conform ultimelor decizii guvernamentale, se vor aloca și sumele necesare asfaltarii tuturor străzilor din cele două sate amintite.

Vă reamintim că anul trecut, în toate cele trei sate ale comunei a fost introdusă rețeaua de alimentare cu gaze naturale.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list