Amenzi în Olt, de Paște, de 510.000 de lei. Polițiștii au reținut și 154 de permise de conducere

Minivacanța de Paște a adus pentru mai bine de 1100 de olteni depistați încălcând legea amenzi. Nu puțini sunt și șoferii rămași fără permise de conducere ori care s-au ales cu dosare penale.

În minivacanța din perioada sărbătorilor Pascale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice. Iar numărul amenzilor este unul destul de mare.

,,În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 600 de solicitări, dintre acestea 481 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 1.117 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 510.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 154 de permise de conducere, dintre acestea 111 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 13 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 30 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 35 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 25 de infracțiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice,, arată IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list