A început campania electorală! Cinci candidați pentru președinția CJ Olt, șase vor primar la Slatina

Astăzi a fost dat startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare și locale. În Olt, pentru principalele funcții din administrația olteană numărul politicienilor înscriși este mult mai mic decât la scrutinul anterior. Candidaturile celor care aspiră la fotoliul de președinte al CJ Olt și la cel de primar al Slatinei au rămas definitive și urmează să fie tipărite pe buletinele de vot.

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare și locale din acest a început pe 10 mai, ora 00,00 și se va încheia pe 8 iunie, ora 7.00. În Olt, doar cinci candidați, toți bărbați, vizează funcția de președinte al Consiliului Județean, cu trei candidați mai puțini decât la scrutinul din 2020.  Și-au trimis în bătălia electorală candidați următoarele formațiuni politice: PSD- Marius Oprescu, de profesie econimist, care a intrat în cursă pentru a câștiga cel de-al treilea mandat; PNL- Ionel Emanuel Oproiu, economist, actual director al Agenției Naționale pentru Locuințe; Forța Dreptei- Marian Emanuel Doagă, jurist; AUR- actorul și antreprenorul Mugur Mihăescu; SOS- Mihai Adrian Țiu, economist. Niciuna dintre candidature nu a fost contestată, ele rămânând valabile și urmează a fi tipărite pe buletinele de vot.

Nici fotoliul de primar al municipiului Slatina nu mai este râvnit de un număr așa de mare de candidați la la scrutinul anterior, când pentru această funcție au concurat șase candidați bărbați și trei doamne. În bătălia politică pentru șefia administrației municipal au fost validate candidaturile șase politicieni, doar unul fiind femeie.  Formațiunile politice pprezente pe buleyinele de vot pentru funcția de primar al Slatinei prin candidații desemnați sunt: PSD- actualul primar Constantin Stelian Emil Moț, de profesie jurist; PNL- Mario De Mezzo, jurist; Forța Dreptei- Elena Iotu, economist și antreprenor; PUSL- Nicolae Cătălin Davidescu, profesor; AUR- Gabriel Dima Buliteanu, economist și antreprenor; SOS- Cristian Văduva, inginer.

În Olt sunt așteptați la urne pe 9 iunie peste 350.000 de alegători, mai puțini decât la scrutinul precedent. Dacă numărul celor cu drept de vot este în scădere, partidele politice și candidații se așteaptă la o preență mare la vot. La alegerile locale din 2020, î județ s-au prezentat la urne peste 57% din cei cu drept de vot.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list