Tinerii folcloriști, așteptați să se înscrie la Festivalul -concurs de muzică populară ”De dor, de primăvară”, Caracal

Porțile folclorului românesc se deschid iarăși la Caracal, la un festival care s-a impus deja în rândul celor de gen din țară, cu concurență acerbă și juriu de specialiști. Vocile tinere, cu vârste între 12 și 18 ani, se mai pot înscrie în concurs până pe data de 19  aprilie. Recitalurile vor fi de excepție, susținute de mari artiști populari ai țării.

Primăria Caracal organizează prin Centrul Cultural ˮRadu Șerbanˮ și în parteneriat cu CJCA Olt o nouă ediție a Festivalului-concurs de muzică populară "De dor, de primăvară". Concursul va fi găzduit de Teatrul Național Caracal și se va bucura de prezența unor mari nume, atât în juriu, cât și în recitaluri și, se speră, de concurenți tineri din cât mai multe județe. Cei care doresc să urmărească un adevărat regal folcloric au acces pe bază de bilet sau abonament.

,,Au început înscrierile pentru festivalul "De Dor de Primăvară" ediția a XVIII-a, un eveniment ce își propune să aducă în prim-plan talentele muzicale autentice și să celebreze frumusețea cântecului popular românesc.  Festivalul va avea loc în perioada 24-26 Aprilie 2024. Vă invităm să consultați regulamentul pentru a afla condițiile de participare. Succesˮ, anunță centrul cultural caracalean.

Înscrierea concurenților va avea loc până pe data de 19 aprilie, cu transmiterea partiturii piesei ritmate ce va interpretată în concurs. Festivalul este structurat pe două secțiuni: soliști vocali și soliști instrumentiști (instrumente tradiționale).



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list