Trenuri directe la mare în minivacanța de 1 Mai și Paște

Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar și spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște, CFR Călători va asigura un program de transport special.

În perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov. De asemenea, și călătorii din alte regiuni au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

,,În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil. Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimaţiilor de călătorie. Pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipație sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 90% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a. Pentru detalii accesați  www.cfrcalatori.ro, secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități.,, anunță compania.

 Trenurile directe SPRE Litoral  Vezi
 Trenurile directe DINSPRE Litoral  Vezi

 



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list