Inspectorii de muncă din Olt au descins la constructori. S-a lăsat cu amenzi
Patronii din domeniul construcțiilor au fost verificați în prima săptămână a acestei luni de către inspectorii de muncă. Au fost găsite nereguli privind contractele angajaților, dar și în ceea ce privește echipamentele de protecție. Patru amenzi au fost aplicate.
În perioada 01 – 05 aprilie 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, precum şi prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi din domeniile: construcţii clădiri – cod CAEN 41, lucrări de geniu civil – cod CAEN 42, lucrări speciale de construcţii – cod CAEN 43.
În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 14 controale, în urma cărora au fost constatate 14 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 11.500 lei. ,,10.000 lei pentru nepăstrarea, la locul de muncă, a copiilor contractelor individuale de muncă ale salariaţilor care desfăşoară activitate în acel loc şi 1500 lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe. Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: nepăstrarea, la locul de muncă, a copiilor contractelor individuale de muncă ale salariaţilor care desfăşoară activitate în acel loc; nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe; neînmânarea unui exemplar al contractului individual de muncă; completare Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor cu date eronate.ˮ, transmite ITM Olt.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 16 controale, în urma cărora au fost constatate 22 neconformități. ,,Au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale, din care 20 avertismente şi 2 amenzi în valoare de 9.000 lei: 5.000 lei pentru lipsă echipament individual de protecţie şi 4.000 lei pentru nesupravegherea purtării echipamentului individual de protecţie. Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: lipsă echipament individual de protecţie; nesupravegherea purtării echipamentului individual de protecţie; lipsă elemente de siguranţă la schele; planul propriu de securitate şi sănătate în muncă nu se află pe şantier.ˮ, mai arată inspectorii de muncă.
de pe realitateaoltului.ro
No comments