Slătinean vitezoman și fără permis de conducere, oprit de două ori de polițiști

Inconștiență și tupeu în cazul unui slătinean de 37 de ani, prins sâmbătă de două ori de oamenii legii la volan, deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Mai mult, circula și cu dublul vitezei permise.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control sâmbătă, 20 aprilie, în jurul orei 15:00, pe Drumul Județean 546, în comuna Teslui, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Slatina, care circula cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 50 de km/h. Acesta s-a dovedit că nici nu avea permis, repetând fapta chiar în aceeași zi.

,,În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru abaterea săvârșită, iar pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ulterior, în jurul orei 23:40, bărbatul a fost depistat conducând un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, iar pe numele acestuia a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.,, arată IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list