Inainte de alege un fotograf trebuie sa fim atenti la toate detaliile

Alegerea unui fotograf profesionist si potrivit pentru propriul eveniment special nu este o sarcina foarte simpla, intrucat pe piata sunt multi, insa putini sunt cei care asigura servicii de cea mai buna calitate. Poti sa vezi detaliile aici despre cum sa il alegi pe cel mai bun daca ai nevoie de unul pentru nunta sau un eveniment similar. Bineinteles, clientii isi doresc sa aiba parte intotdeauna de cea mai buna calitate, insa este esential ca propria viziune sa fie pe aceeasi lungime de unda cu cea a fotografului.
Tipul imaginilor
La capitolul tipuri de imagini preferintele difera de la o persoana la alta, motiv pentru care trebuie sa se ajunga la un acord cu fotograful. Unele pot fi simple, in timp ce altele cu diferite rame si incluse intr-un album fizic, dar totul tine de situatia prezentata. Tendinta este aceea ca fotograful sa para ca este un invitat al nuntii si doar un martor care sa surprinda totul cum se decurge natural, fara planuri, insa aceasta nu e o regula.
Timpul alocat
De cele mai multe ori un fotograf cu adevarat profesionist va aloca minim 50 de ore pentru fiecare nunta sau oricare alt eveniment similar, iar aici pot fi incluse mai multe etape, incepand de la intalnirile cu cuplurile, sedintele foto de la cununia civila, inainte, in timpul si dupa nunta, alegerea fotografiilor potrivite si prelucrarea acestora, includerea lor intr-un album si nu numai. In schimb, totul poate sa difere in functie de pachetul ales sau de negocierile cu fotograful, astfel ca poti sa vezi detaliile aici. La final clientii ar trebui sa ramana cu cel putin 1.000 de fotografii in format digital pe care sa le poata folosi oricum doresc pe viitor, iar preturile pentru aceste servicii variaza de la un fotograf la altul, dar nu ar trebui sa reprezinte un criteriu important de selectie.

cum mi-am petrecut eu sfarsitul lumii

O vreme m-am incapatanat sa cred ca n-a avut nicio legatura cu vineri 13, oricat si-ar scuipa unii in san cand le taie fata vreo mata neagra sau nu-si potrivesc dreptul peste pragul casei. Si nici cu alinierea planetelor, care s-a-ntamplat tot ieri (vineri 13), fenomen extrem de rar dupa parerea astro-specialistilor din presa. Pur si simplu, am avut senzatia ca-ntr-o zi oarecare – bine, fie si vineri 13, potriveala de calendar – s-a gasit sa vina sfarsitul lumii. N-a vrut neam sa-l mai astepte pe 2012. De 2013 nici nu s-a mai pus problema! Vreau sa-ti spun ca nici macar nu mi-am dat seama cand a venit. Ca s-a strecurat tiptil si ne-a incoltit cam pe furis. Si pe-urma, dupa ce l-am bagat de seama, n-am stiut daca va fi un sfarsit-sfarsit. Adica total, galactic, interstelar, planetar. Sau doar un sfarsitulet… bucurestean. De cartier. De bloc din Drumul Taberei, macar. Oricum, ca orice sfarsit, a avut nevoie si el de-un inceput. Care s-a derulat cam asa: dimineata s-a luminat de ziua banal si s-a scurs pana-n pranzul mic destul de plicticos. Eu mi-am facut de lucru, fara prea multa convingere, cu-o alergie cronica de-a mea care aduce foarte tare cu-o depresie (sau invers, nu-mi dau seama). Catre pranz, au aparut primele semne, zic eu clare, de inceput de sfarsit: am constatat ca nu mai curge apa rece. Bine, asta se intampla frecvent. Partea cu adevarat ciudata a fost ca pe teava de rece curgea in bulbuci apa calda. Iar pe cea de calda, venea tot calda. Mi-am ridicat o spranceana a multa mirare. Apoi m-am bucurat – ura!! sa udam evenimentul! – tampeste, facandu-mi planuri cum o sa ma tot balacesc eu in apa calda la pret de rece de acu’ incolo. Pe urma, nu stiu de ce, nu m-am mai bucurat. Intre cele doua ape calde era o discrepanta suspecta, cromatic-olfactiva. Cea proaspat calda de pe teava de rece era maroniu-cacanie si putea a la turi. Cea veche de pe teava de calda era transparenta cu irizatii bej, emanatii cloristice… si s-a oprit brusc, cu un tiuit in gol, cand o studiam mai cu atentie. Bine, opririle astea intempestive se intampla destul de des, deci nicio surpriza aici! Pe scurt, am ramas cu apa calda pocit-ruginie pe teava de rece. Si-atat. Apoi, brusc (pentru ca asa-s toate taierile adevarate – nici line, nici pe nesimtite) s-a taiat/s-a luat/a cazut curentul. Nu tu computer, nu tu televizor, nu tu frigider, nu tu telefon – nici fix, nici mobil, pe care tocmai ma pregateam sa-l pun la incarcat cand… Nu tu lumina pe scara. Motiv pentru care pisica mea a zbughit-o-n bezna palierului cu un miorlait ondulat si isteric, tasnit parca din prelungita-i popreala de apartament. Si dusa a fost pe scara blocului! Mi-am luat lanterna si-am bananait printre etaje, neajutorata, cu ceva lacrimi in ochi… nici nu mai stiu cat timp. Ma mai rugam doar sa nu dea peste ea vreun rotweiller, terrier, schnauzer, canis, cocker, fie si-un chihuaua iesit la plimbare cu stapan sau fara! Si, ca o variatie, alternam rugaciunea cu-o urare de viata tihnit-pisiceasca in curtea vreunui om cu suflet bun care s-o-ndura s-o stranga de pe drumuri. Exact cand nu mai stiam incotro s-o apuc, ma ciocnesc cap in cap de-un vecin car e-mi spune speriat sa am grija pe unde pasesc, ca tocmai s-a lovit de-un sobolan urias! Ma bucur de-asemenea veste, dau sa-l pup pe neacais (dar ma reculeg la timp) si-alerg ca o smintita chiar in directia indicata. Pisica mea, gri-bej, cu ceva look si-apucaturi de rozator urias, se tolanise molcom colac pe presul unui apartament. O smulg din nepasarea-i torcatoare si-o var subsuoara, abtinandu-ma cu greu sa nu-i trag o scatoalca, apoi ma-ntorc val-vartej in casa. Unde ma-ntampina acelasi Snafu: Nu tu telefon, computer, televizor. Plus frigider in curs de dezghetare. Plus apa calda murdara la apa rece. Invers, nu… Atunci am auzit. La inceput ca un vuiet neclar. Apoi tot mai aproape si zbarnaitor, la foarte joasa inaltime. Sa fie o musca? Sa fie-un bondar? Un colibri? … Un elicopter? Sigur unul? Nu, sigur mai multe, o patrula, o escadrila, o flotila… Asurzitoare! Nu se mai auzea nimic in jur, gandurile mele (in ale altora nu ma bag psihanalitic) nici atat, toata lumea calare la geam, la balcon, scrutand cerurile cu priviri infricosate de vreun Independence Day vazut acum multi ani. Curand, din lipsa de ocupatii casnice – ma rog, unii mai pretiosi au pretins doar ca-si scot cainii la aer curat – ne-am bulucit cu totii pe scari, la o socializare fara noima in fata blocului. Prin gradinita proaspat inverzita, pe aleea plina cu excremente cainesti si in parcarea din care lipseau la apel cateva masini ne-am strans cam toti vecinii  care nu ne vedem cu lunile si ne-am ocoli cu anii, dac-am putea. Nu prea dibuiam ce vorbe sa-ncropim. -         Ce-o fi cu apa? sparge unul gheata. -         Da’ curentul? intreaba vecina mea de palier. -         De vreo patru, cinci ore. -         Ei, chiar sase… Acusica se-ntuneca. -         Da’ elicopterele alea…? Ce s-o fi intamplat? -         Ne-or fi atacand ai lui bin Laden. Nimeni nu stie cui i-a scapat gluma. Nimeni nu rade. Toti ingrijorati, imbujorati, usor tahicardiati. Si-atunci se prabuseste din inalt… Urletul.Nebunul din blocul vecin s-a aratat la geam si si-a cascat baierile unui urlet de lup la luna, in prologul discursului pe care sigur si l-a ticluit toata ziua. UUUuuuUUU!!! Ni se face pielea gainii. Ne tinem respiratia… mai putin un canis negru care tine mortis sa se usureze chiar atunci pe liliacul din gradinita. -         Taci dracu’ din gura ca-ti trag un glont in cap ca lui Osama! ii raspunde vecinul meu de la sase, cu multa vitejie si chiar mai multe frustrari nocturne, indelung inghitite. Nebunul tace… cateva clipe. Cat sa-l masuram noi din cap pana-n picioare pe vecin, in cautarea vreunui pistol la vedere. Oricum, ne retragem prudent, mai incolo… Iar eu fac un drum pana la punctul termic sa ma interesez ce-i cu apa. -         Pai si-a luat un vecin o masina de spalat cu dubla alimentare si de-aia. Cand s-a luat curentul – pac! -         Ce pac? -         Pai a ramas blocata apa calda pe teava de rece. Nu inteleg nimic, desi uvrierului de la punctul termic i se pare la mintea gainii. Dau sa plec, da’ mi-aduc aminte… -         Pai si pe teava de calda? Nu mai curge apa calda… -         A, asta-i alta poveste… Se lucreaza la conducta. -         La ora asta? E vineri, trecut de 6… Uvrierul ridica din umeri si-si vede de turbosanvisul din care se-nfrupta zgomotos cand l-am deranjat. Inapoi la bloc. Nebunul peroreaza in gol o fraza care-i contine laolalta pe Eminescu, Al Gore, Carol I, Obama, etnicii romani, Corneliu Vadim si cativa parlamentari care mie, una, nu-mi spun nimic. Si pentru ca vecinul de la sase nu s-a milostivit de noi sa-l execute pe nebun ca pe-un terorist urlator ce este, au preluat ostilitatile guresele mele vecine. Nefardate, in trening, halatele, tricoase patate de sosuri – fac un cor ascutit de proteste. Urlete, tipete, vuiet surd de multime infierbantata, mustind de furie. Miting si manifestatie. In asteptarea sfarsitului lumii… -         A-run-ca-te! A-run-ca-te! Nebunul le (ne) priveste de la geam, tacut. -         Ne-ai mancat viata, dobitocule! Mare blestem esti cu racnetele tale! -         Zi si noapte, ca un descreierat! Balaceanca, dispari! -         Arunca-te odata! Nebunul tace si ne priveste. -         Iaca, nu m-arunc, cretinilor si analfabetilor! raspunde el calm, intr-un tarziu. Dupa care inchide geamul, mai grijuliu ca-n alte dati. Gata, s-a facut liniste. -         Stiti ce lipseste acum? se aude-un glas cu tuleie proaspat incoltite. Un cutremur, fratilor! Ha-ha-ha! Lumea se-ntoarce ca la un semn spre baietanul care rade tamp de-asa gluma buna. Pupilele unora se dilata. Sprancenele altora se incrunta. Careva isi duce preventiv mana la inima. Pustanul incepe sa regrete c-a lasat sa-i scape pitpalacul motat si face cativa pasi mai incolo. Neliniste. Liniste. Nu se mai aud elicoptere, nici nebun, nici nimic. Frasineala generala. Neliniste. Deci asta era… Asta asteptam cu totii. Vine ala MARE!!! Tocmai incepeam sa mestecam gandul datator de frisoane, palpitatii si caderi de calciu in masa - cutremur, frate, nu prostii cu ape noroioase si curenti lipsa! – ca…: -         A venit lumina! Lumina! Curentul! Si-apa rece! Si-aia calda! racneste un mustacios bucuria-ntruchipata de la un balcon. Cred c-am rasuflat usurati, dar nu toti. Si nu de tot. Oricum, ne-am retras usurel sau bulucel (fiecare, dupa necesitati) spre apartamentele noastre. Unde curgea apa rece la apa rece si calda la calda, unde curentul zbarnaia vesel prin electrocasnicele cu chef de treaba. Si-am incheiat cat am putut de repede ziua afurisita de vineri 13, cu alinieri prea rare de planete. Cu teroristi basmalari care ne otravesc apele. Cu alieni ostili care ne fura curentul. Cu zguduieli catastrofale care ne… (sau de asta tot n-am scapat???) Si cu sfarsitul ei de lume cu tot! * Iar azi e sambata 14. Si sambata 14 nu se mai poate intampla nimic rau, nu? Mai ales ca avem soare, chef de plimbare, filme pe alese… Si noaptea – zic s-o facem alba prin oras.