Posts

Noi doi

Cea mai buna metoda sa cuceresti pe cineva e sa nu iti propui acest lucru. Imi aduc aminte de un baiat pe care-l urmaream cu privirea de luni de zile… si cand mi-a facut curaj intr-un bar sa ii spun ca imi place de el, mi-a spus ca de doua zile si-a facut prietena.

El se simtea mai rau decat mine ca ma intrebase de 2-3 ori ce spun, nu intelegea din cauza muzicii. De atunci am zis GATA!!! Lunile au trecut, totul era intr-o monotonie totala si ies intr-o seara cu un prieten de al fratelui la un suc, ca ma disperase cu intrebarea asta in fiecare seara. Cand ii spun ca mergem la un suc, imi spune ca o sa mai vina cu un baiat, ca are masina si ca dupa suc, poate ne plimbam pe undeva. Nu mi-a picat prea bine, dar am zis fie …. La bar, eu si prietenul fratelui radeam, celalalt era serios, pentru el era o plictiseala totala si nu radea la nicio gluma si rar vorbea. Chestia e ca atitudinea lui m-a facut curioasa sa il cunosc mai mult, dar nu mi-am propus sa il cuceresc, nu intentionat, subconst…

Experimentul lui Narcis

Se privi în oglindă. Și chiar în clipa în care se privi, își dădu seama, fulgerător, ceea ce nu e doar un fel de a spune, că privitorul și privitul nu sunt unul și același, că cel care privea și cel care era privit sunt realități distincte și că singurul lucru care le unea, singura lor posibilitate de comunicare, era privirea.

Nu se simțea atras de cel privit. Nu se simțea nici atras nici respins. Se simțea mai degrabă nițel plictisit. Nu părea să existe nicio legătură între acel privit și acest privitor. Nicio legătură veritabilă, doar cea creată prin repetiția unei propoziții.

Absurditatea propoziției eu sunt acela, propoziția pe care fiecare privitor trebuie să și-o repete în fiecare zi în fața oglinzii, îl uimi ca o flacără de magneziu într-o peșteră. Din nou fulgerător, întrezări pe pereți desenele arhaice: bivoli, căprioare, teribila și misterioasa origine, reprezentată prin organul feminin la dimensiuni supra-naturale.

Sclipirea se stinse. Imaginea din oglindă se mișca, se strâmba…

Aici şi acolo II

Pentru mine aceste întâlniri cu oamenii fac mai mult decât ar face o mie de vorbe, alungă stres, supărare sau nemulţumiri, mă fac să iau “vibe-ul”, cum îmi place mie să spun, să simt starea, sentimentul faţă de proiect de curatenie, cu echipament ted, din zonele respective, mă ajută enorm. Şi savurez fiecare moment, mă bucur de el şi îl trăiesc la intensitate maximă.
Tot în Timiş şi pe Valea Arieşului, oamenii ieşiseră la curăţenie, ministrul mediului a fost şi el prezent, arătându-şi susţinerea faţă de proiect. Multă bucurie în echipă că începem să fim vizibili :) .

E minunat să primesc e-mail-uri sau telefoane de la oameni care ne urmăresc, ne susţin, au încredere în mine şi colegii mei. Există şi e-mail-uri adresate mie în particular şi e totul tot mai înălţător :) . Mulţumesc, Andreea!

Weekend-ul trecut a fost pentru mine practic un trai pe un alt tărâm, deşi avea în el viaţa mea de zi cu zi! Mulţumită oamenilor minunaţi, am participat la un training de project management, care mi-a …

Aici şi acolo

M-am întors să scriu pe blog, tocmai când mi-am dat seama că mai sunt mai puţin de 100 de zile până la Ziua de Curăţenie Naţională pentru care lucrez cu sârg de mai mult timp. Da, doar atâtea zile mai sunt: stări ciudate, mixuri de idei şi gânduri: bucurie că vine “faimoasa şi aşteptata Ziua Z”, nelinişte că mai sunt lucruri de aranjat şi adus la forma perfectă. Dar sunt convinsă că se fac toate. Doar de-asta “fac parte din cel mai mare proiect de implicare socială din România!“. Deşi ieri mi-am dat seama că mai sunt doar 100 de zile, 30 de zile au trecut fără ca eu să mai las măcar două rânduri pe aici. Deşi ma gândeam la acest lucru în fiecare zi, nu reuşeam să opresc timpul în loc şi să se creeze “o buclă” în care eu să îmi găsesc locul şi să scriu aici. Faţă de dezamăgirea despre care vorbeam mai demult, acum parcă sunt mai blândă şi cu mine şi parcă şi mai mulţumită că timpul nu mai trece pe lângă mine. De când nu am mai scris, multe s-au întâmplat. Am fost alături de colegii m…

Despre inceputuri

Pentru mine, inceputurile sunt mereu presarate de stari oscilante, chiar paradoxale. Pe deoparte, inceputurile mi se par dragute, usoare, caci e perioada aceea de tatonare in care intrebi tot ce iti trece prin minte pentru a-l cunoaste pe cel cu care intri in contact, il scanezi, cauti, cercetezi cu ochii mintii si iscodesti cu puterea cuvantului pana obtii sau de cele mai multe ori, din fericire, atingi piscuri ale necunoscutului, ale nemaintalnitului si dorinta de a continua creste.

Inceputurile sunt de asemenea grele, pentru ca implica o adaptare oarecare, o pliere pe context, pe oamenii cu care intri pe contact, pe ce ti se ofera, modul in care stii sa primesti si la randul tau sa returnezi. Ca intr-un schimb de pase reusit, parca ar fi un curs euro banci perfect monetizat. Cand spun asta, nu subliniez necesitatea ipocriziei, privirilor de felina versata si a ranjetului ironic.

Nu, ci doar cautarea unui liant pe care sa se impleteasca ulterior, firesc, de la sine, o eventuala relati…

10.000…

…de imbratisari calduroase si de ganduri sincere pentru fiecare dintre cei care mi-au parcurs randurile scrise de aproape un an incoace, in care diverse stari m-au incercat si determinat sa ma confesez, sa povestesc, sa impartasesc din motive nenumarate: dorinta de a elimina furia, de a alunga tristetea, de a striga in gura mare victoriile, reusitele, momentele de fericire alaturi de oamenii dragi, implinirile “verzi”, exteriorizarea personalitatii mele din perspectiva lucrurilor care imi plac: melodii, filme, teatru, poezii, fotografii, locuri frumoase, oameni de la care invat ce e frumos.

Poate suna lacrimogen, dar pentru mine, persoana deloc mondena, “mediatizata” sau cunoscuta printre bloggeri, care descopera de scurta vreme halucinanta si mereu updatata lume a social media este o realizare, caci exista si feedback, fie si exprimat personal, si nu cuantificat in numar de comentarii. Sper la mai mult, sper la o continua imbunatatire, fidelizare din partea unora, descoperiri din part…

La noi ca niciunde în altă parte

Ideea acestui post mi-a venit în timp ce un cunoscut îmi vorbea despre cât de bine şi frumos e în alte ţări şi cât e de urât în România. În primăvară, atunci când a fost el în Germania să îşi cumpere un seria 3, a stat vreo 2 zile pe acolo. Drumuri bune, curăţenie peste tot, civilizaţie etc. Nu a durat mult şi a început să critice, într-un „joc” crescendo, ca într-un joc cu maşini şmechere, românii şi România în general. „Ai noştri nu o să-i ajungă pe ăia nici în 20 de ani!” spunea el. După care trage un ultim fum din ţigara pe care o avea, o aruncă pe jos şi o stinge cu pantoful, toate astea în condiţiile în care eram la 2 metri de un coş de gonoi. M-am gândit că nu ar reuşi să răspundă coerent dacă l-aş fi întrebat de ce nu şi-a aruncat chiştocul în coşul de gunoi. Am plecat imediat spunându-i că mai aveam ceva de făcut.

Acum revin la ideea postului. Îmi place Paraziţii şi am cumpărat mereu albumele lor  originale. Ştiam că un artist, sau o trupă în cazul de faţă, caştigă bani din vâ…