În Olt, și caii se botează. Spectacol cabalin la Slătioara
În mai multe comune din Olt, nu doar oamenii se botează în această zi de sărbătoare ci și caii. Obiceiul vechi sta la baza unui concurs ce are drept concurenți caii. La Slătioara, acesta a fost reluat la scurt timp după Revoluție și reprezintă o mare atracție pentru localnici și iubitorii de cabaline. Aproape 1000 de persoane au asistat la secțiunile de frumusețe şi tracțiune ale concursului organizat cu ocazia ediției din acest an ,,Botezului cailor", după ce preoții au stropit cu agheasmă animalele.
Zeci de crescători de cabaline in Olt dar și din județele învecinate și-au dat întâlnire astăzi, de Bobotează, la Slătioara, pentru a se mândri cu animalele lor, fie datorită frumuseții lor, fie ca urmare a forței acestora. Cu toții le-au înscris în concursul intitulat ,,Botezul cailor" după ce preotul le-a botezat.
Întreținerea unui cal nu este o muncă ușoară, dar crescătorii nu se plâng pentru că fac totul din pasiune. Mulți recunosc că au încetat de mult să mai folosească animalele la munca din gospodărie.
Tradiția botezării cailor datează din perioada interbelică și se datorează importanței reprezentate de cal în gospodăria țărănească. Cum numărul crescătorilor de cai a crescut, autoritățile locale fac eforturi pentru a duce mai departe această tradiție.
În Olt, caii se mai botează în această zi de mare sărbătoare și în comunele Ghimpețeni, Nicolae Titulescu și Vâlcele. Amploarea evenimentului este mai mică decât la Slătioara și datorită scăderii numărului de crescători de cabaline din zonă
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments