Polițiștii din Olt, alertați de un copil de 9 ani care părea în PERICOL
S-a dat alerta ieri după-amiază la poliția Olt, după ce un copil de 9 ani a sunat la 112 plângând. Oamenii legii au identificat locația și autorul sesizării, constatând din fericire că a fost doar o alarmă falsă.
Un apel de tip neidentificat primit la Inspectoratul de Poliție Județean Olt ieri, 25 iunie, în jurul orei 17:00, a alertat oamenii legii. În telefon se auzea un copil plângând și care părea a fi într-o stare de pericol.
,,Imediat au fost demarate activități investigativ-operative, în urma cărora s-a stabilit faptul că apelul ar fi fost efectuat din localitatea Vădăstrița. La scurt timp, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina, în urma unor activități complexe, au identificat persoana care a efectuat apelul, respectiv un minor de 9 ani. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că minorul ar fi apelat din greșeală Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, acesta neaflându-se într-o stare reală de pericol. Inspectoratul de Poliție Județean Olt adresează cetățenilor rugămintea să efectueze apelul 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt puse în pericol viața, proprietatea sau mediul.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii reamintesc cetățenilor faptul că :
a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii;
a^1) efectuarea de comunicaţii abuzive către Serviciul de urgenţă 112, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii;
b) alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
de pe realitateaoltului.ro
No comments