Două evenimente de tradiţie care au în prim-plan căluşul stau să înceapă, în judeţul Olt, de săptămâna viitoare.

Este vorba despre ediţia a patra a Festivalului Căluşului Oltenesc, programat să se desfăşoare în perioada 23-30 iunie, în localităţile Dobroteasa, Nicolae Titulescu, Cungrea, Dobrun şi Scorniceşti şi de Concursul Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc", care se desfăşoară în perioada  3-7 iulie.

„Slatina şi județul Olt se pregătesc pentru marea sărbătoare a căluşului, prin două manifestări recunoscute la nivel naţional şi chiar internaţional. Este vorba despre Festivalul Căluşului Oltenesc, aflat la cea de a patra ediţie, şi Concursul Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc", aflat la ediţia cu numărul 24. Prima manifestare se desfăşoară sub egida Consiliului Judeţean Olt, în organizarea Inspectoratului Şcolar, a Centrului de Cultură şi Artă Olt şi a Palatului Copiilor. Iar cea de a doua se desfăşoară sub egida Ministerului Educației Naţionale şi a Consiliului Judeţean, în organizarea Primăriei Slatina, ISJ, a Centrului de Cultură şi Artă Olt şi bineînţeles, a Palatului Copiilor „Adrian Băran". (…) Sunt două manifestări care sărbătoresc căluşul. Pentru județul Olt, căluşul est o adevărată nestemată, în lada sa de zestre. Ştim bine cu toţii că acest dans, acest joc, nu mai aparţine doar României, el face parte din Patrimoniul imaterial UNESCO. Şi de aceea, atenţia pe care o acordă Consiliul Judeţean acestui gen de manifestări de cultură este foarte mare atât prin susținerea cu fonduri, dar şi prin celelalte acţiuni care se desfăşoară pe parcursul anului. Suntem singurul judeţ din ţară care se poate lăuda cu aproape 70 de ansambluri folclorice şi mii de copii care sunt angrenaţi în această activitate", a declarat directorul Palatului Copiilor Slatina, Iliuţă Brăileanu, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate marţi.

În ceea ce priveşte Concursul „Căluşul Românesc", la Slatina sunt aşteptaţi peste 2.000 de copii şi nici în acest an nu va lips un tablou coregrafic ce va fi pus în scenă la Parcul Tineretului.

„Vom începe dimineaţa, mai devreme, la ora 8.30, la Inspectoratul Şcolar, cu acea vizită şi demonstraţii artistice. Continuăm la Primăria municipiului Slatina, la o oră diferenţă, după încă o oră, la Consiliul Judeţean. După care, la 17.30-18.30, organizăm parada la Magazinul Oltul. Venim în Parcul Tineretului pentru tabloul coregrafic, după care dăm startul primei zile a festivalului. Secțiunea de dimineaţa a concursului o să o desfăşurăm în sala de festivităţi a Palatului Copiilor, pentru că sunt condiţii mai bune şi evităm canicula", a declarat Iliuţă Brăileanu.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list