VIDEO/ Tânăr din Oboga, reținut de poliție după ce a bătut un consătean pe stradă
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un tânăr de 23 de ani, din comuna Oboga, județul Olt, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe.
Un bărbat din comuna Oboga a fost bătut de un tânăr, din aceeași localitate în noaptea de 20 spre 21 iulie a.c., în jurul orei 01:30. Agresorul a ajuns în arestul IPJ Olt.
,,La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, care, în urma primelor cercetări, au stabilit că în contextul unui conflict spontan, un tânăr de 23 de ani ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate, care se afla pe strada Principală. În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și pentru luarea măsurilor legale care se impun. În urma administrării probatoriului, la data de 24 iulie a.c., față de persoana bănuită a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.,, anunță IPJ Olt.
Oamenii legii transmit că astfel de fapte nu sunt tolerate și că vor acționa ferm pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor, intervenind prompt în fața oricăror acte de violență care afectează liniștea comunității.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments