FOTO/Mașină răsturnată la Seaca, cu victime încarcerate: Șoferul a ajuns la spital, soția a DECEDAT
Un accident grav s-a petrecut astăzi pe DJ 679 în comuna Seaca. Au intervenit cu o mașină de stingere și o descarcerare pompierii de la Detașamentul Roșiorii de Vede al ISU Teleorman și două ambulanțe SAJ Olt.
Salvatorii au găsit la locul accidentului o mașină răsturnată, cu două victime: un bărbat (șoferul) de circa 78 de ani, conștient și cooperant, cu diferite traumatisme și o femeie, de aprox. 75 de ani, în stop cardiorespirator, încarcerată.
,,Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, victima blocată a fost extrasă rapid și predată echipajelor medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, acestea nu au avut un rezultat pozitiv, personalul medical fiind nevoit să declare decesul. Bărbatul rănit a primit primul ajutor calificat și a fost transportat la Spitalul Județean din municipiul Slatina,, a transmis locotenent-colonel Gelu Dragomir – ISU Teleorman.
Pompierii militari roșioreni au continuat misiunea de asigurare a măsurilor P.S.I, până la sosirea colegilor din cadrul ISU Olt, care au venit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Cazul a fost preluat de autoritățile competente pentru cercetări.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments