În arest, după o bătaie într-o pacare din Găneasa

Un tânăr craiovean scandalagiu, care a agresat mai multe persoane ieri în comuna Găneasa, a ajuns astăzi în arest preventiv. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut ieri, 13 iulie, un tânăr de 23 de an, din municipiul Craiova, județul Dolj, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

,,În dimineața zilei de 13 iulie a.c., în jurul orei 04:20, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați prin apel 112 cu privire la o altercație petrecută într-o parcare a unei societăți comerciale din comuna Găneasa. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa, care, în urma primelor cercetări, au stabilit că în contextul unui conflict spontan, un tânăr ar fi agresat fizic mai multe persoane, folosind un obiect tăietor-înțepător. În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și pentru luarea măsurilor legale care se impun.,, arată IPJ Olt.

În urma administrării probatoriului, scandalagiul a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi, 14 iulie a.c., acesta a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list