Rata șomajului, în scădere ușoară la Olt

5,90 % este rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM  Olt în luna iunie 2025. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 6,00 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu  0,10 pp.

La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt erau înregistrați 7.694  șomeri (din care 3.388 femei), rata șomajului fiind de 5,90 % .

Din totalul de 7.694 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Olt, 1.038 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.656  erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.402  șomeri provin din mediul rural și  1.292   sunt din mediul urban.

Șomeri pe grupe de vârstă:

  • Total                        7.694
  • < 25 ani                      629
  • între 25-29                  719
  • între 30-39               1.248
  • între 40-49               1.653
  • între 50-55               1.579
  • peste 55 ani             1.866

,,Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt (44,18 %), apoi somerii cu nivel de instruire primar si fara studii (21,02 %), urmat de cei cu nivel de instruire profesional (16,94 %), iar 14,99 %  au cei cu nivel de instruire liceal. Somerii cu nivel de studii postliceale reprezinta 1,23 %, iar cei cu studii superioare au o pondere  de 1,65 %.Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.975 persoane foarte greu ocupabile,  3.606  greu ocupabile, 1.727 mediu ocupabile, iar 386  sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. ,, arată statisticile Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list