Tânăr reținut pentru posesie de droguri
Un tânăr de 19 ani din Milcov s-a ales cu dosar penal după ce noaptea trecută, la un control corporal, jandamii au descoperit că acesta deținea asupra lui droguri. Culmea tânărul s-a dat singur de gol. El le-a atras atenția jandamilor prin comportamentul ciudat și încercarea de a evita contactul cu aceștia.
,,Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt – Detașamentul 1 Jandarmi Mobil Slatina, aflați în misiune pe raza municipiului Slatina, au observat un tânăr cu un comportament suspect, care încerca să evite contactul cu forțele de ordine.
Persoana de sex masculin a fost interceptată și legitimată, iar în urma controlului corporal preventiv, asupra acesteia a fost găsit un plic transparent ce conținea o substanță vegetală uscată și mărunțită, de culoare galben-verzuie, cu un miros înțepător, susceptibilă a avea efecte psihoactive.
Jandarmii au procedat la predarea persoanei, a documentelor și a substanței descoperite către Poliție, pentru continuarea cercetărilor și întocmirea actelor procedurale.", au transmis reprezentanții IJJ Olt.
Ei reamintesc cetățenilor că deținerea sau consumul de substanțe interzise reprezintă infracțiuni sancționate de legislația în vigoare și atrag răspunderea penală.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments