Salonul de evenimente al Primăriei Rusănești, distrus de un incendiu

Salonul de evenimente al Primăriei Rusănești s-a făcut scrum în urma unui incendiu. Din fericire, la momentul izbucnirii acestuia, în clădirea impozantă nu se afla nimeni. Pagubele materiale sunt imense și nu pot fi recuperate, localul nefiind asigurat.

Un incendiu puternic a mistuit salonul de evenimente  din Rusănești, aparținând primăriei. Imobilul în suprafață de 700 mp ardea ca o torță, la momentul sosirii echipajelor de pompieri.
,,La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Stației Stoenești și Gărzii Vișina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
În sprijinul pompierilor militari intervin o autospecială de stingere de la SVSU Tia Mare și două cisterne de apă ale unui operator privat.
La sosirea echipajelor, localul ardea generalizat.", au transmis reprezentanții ISU Olt.
Potrivit edilului Alexandru Chirea, paguba este insemnată, valoarea de inventar a localului se ridică la 200.000 euro. Din păcate clădirea era neasigurată așa că paguba nu poate fi recuperată.
Pompierii susțin că incendiul a izbucnit datorită suprasolicitării unei prize.
Primarul comunei Rusăneștii ne-a declarat că în toamnă, în local urma săă aibă loc mai multe evenimente și că în urma incendiului oamenii vor trebui să-și găsească o altă locație.


de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list