Hoții uni autoutilitare parcate în Slatina, în arest după ce s-au trezit cu mascații acasă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au documentat zilele trecute activitatea infracțională a trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Hoții unei autoutilitare s-au trezit cu mascații acasă.
Pe data de 23 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați de către un bărbat din județul Bistrița-Năsăud, cu privire la faptul că, în perioada 22–23 iulie 2025, persoane necunoscute i-ar fi sustras autoutilitara care se afla parcată pe un teren viran de pe strada Crișan, din municipiul Slatina, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro, reprezentând valoarea autovehiculului și a bunurilor aflate în interior. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale. În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 51 de ani, din municipiul Slatina, bănuiți de comiterea faptei.
,,Pentru documentarea activității infracționale, la data de 11 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slatina au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei. La locuințele acestora au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri de interes pentru cauză, iar cele trei persoane bănuite de comiterea faptei au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat, la data de 11 septembrie 2025, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele celor trei bărbați a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, urmând ca în cursul zilei de 12 septembrie 2025 să fie prezentați Judecătoriei Slatina cu propuneri legale.,, anunță IPJ Olt.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Biroului de Ordine Publică Slatina și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments