CSM Slatina, decisă să-și joace șansele în fața campioanei CSM București
CSM Slatina a efectuat astăzi ultimul antrenament înaintea meciului de mâine cu campioana CSM București, de pe teren propriu. Handbalistele antrenate de Andrei Popescu au un moral bun după surpriza furnizată sâmbătă când au învins Rapidul în Giulești și sunt decise să-și apere șansele și în fața proprilor suporteri. Meciul este programat la ora 18.00. Meciul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook și pe contul de YouTube al clubului.
Echipa de handbal CSM Slatina susține mâine, cu începere de la orele 18.00, în primul meci pe teren propriu din actualul sezon al Ligii Florilor. După victoria senzaţională cu Rapid Bucureşti, sportivele antrenate de Andrei Popescu vor întâlni în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv campioana CSM București.
Cu un moral bun și susținerea suporterilor, care sunt așteptați să umple până la refuz sala de sport, handbalistele slătinene vor intra pe teren decise să demonstreze că victoriile din meciurile amicable, dar mai ales cea în fața Rapidului, nu au fost întâmplătoare. Deși conștiente că va întâlni o echipă de cupele europene, CSM Slatina este decisă să-și joace șansa și, dacă nu va reuși să câștige, speră să-și răsplătească publicul cu un joc spectaculos.
Atuurile echipei slătinene, lipsită de jucătoare care pot duce singure echipa spre victorie, sunt spiritul de echipă și dorința de a câștiga. Deloc lipsite de importanță sunt relațiile de joc pe care Andrei Popescu le-a imprimat elevelor sale și care, până acum au fost răsplătite cu rezultate foarte bune.
Un scor bun în meciul cu campioana CSM București va demonstra că acest campionat este unul extrem de dur în care diferența dintre echipele de tradiție și cele mai noi nu este una mare.
Un eventual succes al echipei antrenate de Andrei Popescu nu pare deloc imposibil după victoria din deplasare de la Rapid, deși misiunea handbalistelor slătinene va fi una dificilă, în care rămâne de văzut dacă ele reușesc să găsească energia necesară până la finele intânirii.
După prima etapă a Ligii Florilor, CSM Slatina ocupă un onorant loc șase în timp ce campioana CSM București se situează, tot cu o victorie, pe locul 4.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments