HANDBAL Experiența campioanelor a făcut diferența pe final de meci

CSM Slatina a pierdut, scor 28-33, întâlnirea cu campioana CSM București, la capătul unui meci în care handbalistele lui Andrei Popescu au controlat jocul aproape 50 de minute. Prima repriză a fost dominată de oltence care nu au permis mut mai titratelor adversare să preia conducerea pe tabela de marcaj, intrând la vestiare la scorul de 17-16. La revenirea pe teren, jucătoarele de la CSM Slatina au pierdut din turație și au făcut unele greșeli care le-au permis campioanelor să preia jocul. Chiar dacă au recuperat la jumătatea celei de a doua reprize, ratările de pe final, din situaţii clare, au făcut ca CSM Bucureşti să-şi adjudece victoria.

CSM Slatina nu a reușit, în fața campioanei CSM București, să provoace o nouă surpriză în Liga Florilor, chiar dacă în prima repriză sportivele antrenate de Andrei Popescu au dominat jocul și au condus pe tabela de marcaj.

Handbalistele slătinene au intrat pe teren dormice să demonstreze că au valoare și au prestat un joc frumos, în care nu s-a simțit diferența dintre cele două echipe. Așa se face că, la finalul primei reprize, tabela de marcaj indica un ușor avantaj al oltencelor: 17-16.

La revenirea de la vestiare, handbalistele de la CSM Slatina nu au mai avut aceiași claritate în joc și au permis campioanelor să preia conducerea.

Revenirea în joc a sportivelor antrenate de Andrei poescu, la mijlocul actului secund, a adus egalarea pe tabela de marcaj: 24-24. Și, doar atât…

Câteva ratări din situația de unul la unul cu portarul au permis  CSM București să se impună pe finalul de meci, la cinci goluri diferență.

Antrenorii celor două echipe s-au declarat mulțumiți de jocul elevele lor, chiar dacă au recunoscut că mai sunt anumite aspecte de pus la punct.

 

CSM Slatina va juca etapa viitoare, în deplasare, cu CSM Craiova. Partida este programată pentru 14 septembrie.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list