Accident la Slatina: femeie lovită pe trecerea de pietoni
Un accident soldat cu o victimă s-a petrecut astăzi dimineață pe bld. A.I. Cuza din municipiul Slatina.
Un autoturism condus de către un tânăr de 31 de ani, din municipiul Slatina, a acroșat un pieton, respectiv o femeie de 68 de ani, din aceeași localitate, care se afla în traversarea străzii printr-un loc special amenajat. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
,,Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă,, anunță IPJ Olt.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments