Grav accident naval pe Dunăre. Doi pescari, căutați de scafandri
În această după-amiază, un grav accident naval, în care au fost implicate două ambarcațiuni cu pescari sportivi și o navă, a avut loc în dreptul localități Rast din Dolj. Evenimentul nedorit s-a soldat cu trei victime, dintre care două sunt de negăsit în apele fluviului. Printre scafandrii care intervin la fața locului se numără și un scafandru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Polițiștii de la Transporturi Navale Bechet au fost sesizați, în această după-amiază, cu privire la faptul că pe Dunăre, în dreptul localității Rast, două ambarcațiuni cu pescari sportivi ar fi fost implicate într-un incident de naval cu o navă. Cele două ambarcațiuni de pescuit sportiv au intrat în coleziune cu nava, care a fost pusă în mișcare după ce ar fi efectuat manevra de legare a unei barje aflate la locul de ancorare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu a declarat că „În urma impactului, una dintre ambarcațiuni a rămas prinsă între două barje din compunerea convoiului, fiind recuperată o persoană de sex bărbătesc, care ulterior a coborât în barcă, plecând de la fața locului".
Cei doi bărbați, de 34 și 46 ani, din cea de a doua ambarcațiuni, care sunt căutați sunt din comuna Afumați. Autoritățile au demarat acțivități de căutare la care participă mai mulți scafandri, unul dintre ei fiind din cadrul ISU Olt.
„La fața locului intervin două bărci, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de serviciu, două echipaje de prim-ajutor, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SAJ. Elicopterul SMURD de la Craiova se deplasează către locul intervenției. De asemenea, patru scafandri se deplasează și ei către locul unde are loc misiunea. Unul a fost solicitat de la ISU Olt, pentru a se alătura echipei de trei scafandri de la ISU Dolj, patru fiind minimul de salvatori necesari pentru intervenție. În sprijin va acționa și o ambarcațiune a Poliției Române de Frontieră, care este dotată cu sonar", a transmis ISU Dolj, la scurt timp după anunțarea incidentului de pe Dunăre.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments