Echipa de robotică de la Greceanu, pentru al doilea an la Chicago Robotics Invitational, USA
Situată printre primele din lume la la Chicago Robotics Invitational 2024 USA anul trecut, ajungând până în optimile competiției, EngiNeerds- echipa de robotică a Colegiului național ,,Radu Greceanuˮ Slatina vor reprezenta în iunie România la Michiana Premier Event- Indiana, SUA, de unde speră să se întoarcă tot cu rezultate bune, iar în luna iulie vor ajunge din nou în SUA.
Calificați la Campionatul Național FIRST Tech Challenge 2025 printre cele mai bune echipe din țară, creatorii de roboți de la Greceanu vor reprezenta și anul acesta țara în competiții internaționale.
,,Avem deosebita plăcere să anunțăm că am fost acceptați pentru al doilea an consecutiv la prestigioasa competiție Chicago Robotics Invitational, care va avea loc în perioada 19–20 iulie 2025, în Illinois, Statele Unite ale Americii. Suntem onorați să luăm parte la acest eveniment pentru a doua oară și suntem profund recunoscători pentru oportunitatea de a continua să ne reprezentăm cu mândrie țara. Participarea noastră de anul trecut a fost o experiență remarcabil de valoroasă, iar revenirea la acest eveniment confirmă că toate eforturile, munca și dedicarea noastră au meritat din plin.,, anunță echipa colegiului slătinean.
Reamintim faptul că EngiNeerds va reprezenta România și la Michiana Premier Event, un eveniment de top din cadrul competiției FIRST Robotics, care va avea loc în statul Indiana, SUA, în perioada 19-22 iunie 2025.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments