Caravana „Nu am făcut destul” ajunge în Olt: Testări oncologice gratuite în Scărișoara

Caravana „Nu am făcut destul", organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), ce oferă testări oncologice gratuite pentru comunitățile din mediul rural, ajunge în județul Olt.

Locuitorii din comuna Scărișoara vor beneficia de testări medicale gratuite pe  4 octombrie – prelevare probe de sânge și urină și pe 11 – 12 octombrie – consultații cu medici.

,,Investigațiile au ca scop depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, test de sângerări oculte din materiile fecale, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutății, înălțimii și calculul indicelui de masă corporală. Aceste testări vor fi realizate de către medici specialiști, asistente medicale, și elevi voluntari de la școli postliceale sanitare. Vor fi organizate câte două vizite în fiecare sat. La prima vizită vor fi recoltate probe  de sânge și urină, iar la a doua vizită – programată în weekendul următor, după sosirea rezultatelor analizelor – se vor alătura și medicii pentru investigații mai amănunțite. Costul total al analizelor de care poate beneficia o persoană în cadrul caravanei poate ajunge până la 1.600 lei. Pe lângă testările medicale gratuite, caravana aduce și o importantă componentă educațională pacienților din mediul rural. Aceștia vor fi în dialog constant cu medicii și voluntarii despre importanța prevenției și investigațiilor medicale, vor avea acces la pliante și broșuri informative și vor fi încurajați să folosească instrumente digitale pentru informații și educație medicală,, explică organizatorii.

Caravana se află la a doisprezecea ediție și anul acesta va ajunge în județele Argeș (comunele Priboieni și Ștefan cel Mare), Olt (Scărișoara), Brașov (Șoarș și Dumbrăvița), Covasna (Barcani și Zagon) și Vâlcea (Mihăiești).



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list