Polițiștii olteni, în mijlocul elevilor de la „Nicolae Iorga”
Ieri, 18 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga" din municipiul Slatina, în cadrul campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite".
Polițiștii au fost prezenți astăzi în cadrul Școlii de Vară a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga" Slatina. Ei i-au încurajat pe copii să își trăiască fiecare etapă a copilăriei în siguranță și cu bucurie, iar discuțiile interactive au subliniat importanța respectării regulilor, a comunicării deschise și a evitării situațiilor care le pot pune în pericol siguranța.
,,Polițiștii le-au vorbit elevilor despre riscurile asociate anturajelor nepotrivite, despre consecințele consumului de substanțe interzise și despre modul în care pot cere ajutor atunci când se confruntă cu probleme sau presiuni. De asemenea, au fost prezentate exemple practice și recomandări adaptate vârstei lor, pentru a le oferi sprijin real în luarea unor decizii responsabile.,, anunță IPJ Olt.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt va continua și în perioada următoare activitățile preventive în unitățile de învățământ și în comunitate, reafirmând angajamentul pentru protejarea copiilor și sprijinirea familiilor și cadrelor didactice în educarea acestora.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments