Învățăcei la ISU Olt
ISU Olt are, în această perioadă, elevi militari în practică. Ei vor învăța ce înseamnă meseria de salvator de la oameni care și-au dedicat viața acestei cariere.
Mădălina, Marius, Gabriel și Andrei, elevi la Scoala de Subofiteri Pompieri si Protectie Civila Pavel Zaganescu Boldesti, au făcut astăzi un nou pas spre cariera de pompier, începând stagiul de practică în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
,,Cei patru tineri salvatori vor fi îndrumați de pompieri cu experiență, care le vor fi tutori și vor sprijini în formarea lor profesională. Perioada de practică este o etapă foarte importantă în procesul de formare, iar noi ne vom asigura că vor beneficia de toată îndrumarea și experiența colegilor noștri. Le dorim succes și îi așteptăm, după finalizarea studiilor, în rândurile salvatorilor olteni!,, a transmis ISU Olt.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments