Spitalul Slatina: Donați sânge! Cu 450 de ml se pot salva 3 vieți!
Astăzi, 14 iunie, se sărbătorește Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, o oportunitate pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina de a mulțumi donatorilor pentru altruismul lor, un prilej pentru a crește conștientizarea asupra nevoii continue de sânge și de a încuraja cât mai mulți oameni să devină donatori regulați.
,,Cu 450 de ml de sânge donați de „eroii din umbră", așa cum sunt numiți donatorii de sânge, adică o unitate de sânge, se pot salva 3 vieți! Acesta este miracolul pe care fiecare dintre noi, cei care putem să donăm sânge, îl putem face! Le mulțumim tuturor donatorilor din județul Olt! Ei sunt parte din munca medicilor noștri, dăruiesc speranță și salvează vieți,, anunță SJU Slatina.
Pentru a deveni donator de sânge, este nevoie de un angajament simplu! Procesul de donare este sigur, rapid și supravegheat de personal medical specializat. Cei care doresc să doneze trebuie să fie sănătoși, să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani și să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate stabilite de centrele de transfuzie.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments