Mâine începe Evaluarea Națională. 0800801100- linia verde pentru sesizări
Cei circa 3200 de absolvenți de gimnaziu ai unităților de învățământ din județul Olt vor susține de mâine Evaluarea Națională.
Mâine, 23 iunie, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025. Prima probă este cea de limba și literatura română, pe 25 iunie se va susține proba la matematică, iar pe 27 iunie la limba și literatura maternă.
Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul 8:00 – 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid. Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele. Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea evaluării naționale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni și miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).
Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments