Peste 1500 de olteni s-au angajat de la începutul anului, prin serviciile AJOFM

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt anunță că, în primele cinci luni ale anului 2025, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite, 1.546  persoane au fost încadrate în muncă.

De la începutul acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.218  persoane. Din acestea, și-au găsit un job 1546.

,,Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 mai 2025, 956 au peste 45 de ani, 202 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 182 au între 25 și 35 de ani, iar 159  sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 678 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar  868  persoane sunt din mediul rural.Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale si postliceale(689), urmate de cele cu studii profesionale(383), fara studii si cu studii gimnaziale(375), 99 fiind cu studii universitare. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt în primele cinci luni ale anului 2025, 797 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile,, arată statisticile AJOFM Olt.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list