Aproape jumătate din juteț a fost măturat de vijelie. În cealaltă sunt așteptate adverse însemnate
O parte dintre localitățile județului Olt au fost măturate de vijelii, viteza vântului la rafală depășint 70km/h. Pe baza avertizării imediate a meteorologilor care au emis Cod Portocaliu, autoritățile au intrat în alertă.În urma manifestărilor, mai multe acoperișuri au fost zburate și au produs pagube. Din fericire, până acum, nu au fost raportate incidente ân acre să fiie implicați cetățeni.
Meteorologii au emis, până acum, o avertizare imediată Cod Portocaliu de vijelii, averse şi grindină, pentru municipiul Slatina, dar şi mai multe localităţi jumătatea nordică a județului. Potrivit avertizării ANM, în localitățile Slatina, Balș, Scornicești, Piatra-Olt, Iancu Jianu, Curtișoara, Găneasa, Valea Mare, Strejești, Pleșoiu, Verguleasa, Bobicești, Morunglav, Cârlogani, Vitomirești, Vulpeni, Vulturești, Teslui, Cungrea, Spineni, Slătioara, Grădinari, Poboru, Găvănești, Dobroteasa, Călui, Priseaca, Bălteni, Oboga, Milcov, Leleasca, Dobrețu, Oporelu, Sâmburești și Baldovinești vântul a suflat cu putere de aproximativ 70 km pe oră, erau semnalate și adverse importante, dar și grindină de dimensiuni medii.
Tot ceea ce au simțit oamenii a fost un vânt puternic care a smuls mai multe acoperișuri din zonele atenționate.
La Slatina, două acoperișuri de pe Cuza Vodă au fost smuls de pe bloc și aruncat în stradă. Este vorb a de cele de la blocul 23 și blocul 24. Din fericire, el nu a căzut pe vreun vehicul sau pe vreo persoană. pompierii au intervenit pentru degajarea carosabilului. TGot la Slatina se intervine pentru îndepărtarea mai multor copaci rupți de vijelie.
La Balș, locuitorii au semnalat faptul că două acoperișuri au fost smulse de pe blocurile de pe str. Nicolae Bălcescu. Ele au căzut pe patru autoturisme care au suferit diverse avarii. Salvatorii au fost trimiși la fața locului pentru a înlătura urmările vijeliei. Pentru că autoritățile am primit mai multe sesizări cu privire la urmările vijeliei, primarul Cătălin Rotea a anunțat un telefon la care oamenii pot suna și semnala problemele ivite.
„În acest moment, toți responsabilii acționează la fața locului pentru degajarea resturilor și eliberarea acestor zone.
În cazul avariilor de curent, furnizorul local lucrează deja la remedierea situațiilor apărute.
Pentru orice astfel de situații extreme, vă rugăm să sunați la numărul de telefon 0743 364 364", a transmis primarul oraşului Balş, Cătălin Rotea.
De la avertizarea meteorologic care viza localități din Olt, au mai fost emise maii multe vertizări imediate dar pentru localități din județele învecinate.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments