Premierea câștigătorilor concursului județean de logică, organizat de ,,Amicii cunoașterii”
Zeci de elevi de la unitățile de învățământ din județul Olt, asionați de logică, gândire algoritmică și educație pentru mediu, au participat la ultima ediție a Concursului Județean de Logică & GEO-Educație Regională și de Mediu, desfășurată recent. Astăzi, în anfiteatrul Colegiului Național „Radu Greceanu", câștigătorii competiției au fost răsplătiți.
Ultima ediție a Concursului Județean de Logică & GEO-Educație Regională și de Mediu, desfășurat la Slatina, în organizarea Asociației ,,Amicii Cunoașterii", în parteneriat cu Consiliul Județean Olt, și-a desemnat câștigătorii.
Cei mai buni participanți ai concursului care își propune să promoveze gândirea logică, a geogiei și a protecței mediului în rândul tinerilor, au fost premiați astăzi, într-o festivitate găzduită de amfiteatrul Colegiului Național ,,Radu Greceanu".
Amfitrionul evenimentului a fost profesor dr. Gheorghe Moise, inițiatorul acestei competiții ce tinde să devină tradițională. El a fost secondat de vicepreședintele CJ Olt, Ionuț Ivan, care a promis sprijin în dezvoltarea ineditei competiții.
Participanții la concurs s-au declarat încântați de această experiență pe care o consideră extrem de utilă pentru dezvoltarea lor. Ei au susținut că vor continua să participe și pe viitor.
Inițiatorul acestui concurs, profesorul dr. Gheorghe Moise, susține că intenționează să extidă competiția, lansând invitații pentru participare unui număr tot mai mare de școli din județ.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments