Jandarmii, la datorie. Sute de acțiuni în ultima săptămână
Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a desfășurat, în perioada 26 mai – 1 iunie a.c., peste 130 de misiuni, având ca obiectiv principal menținerea ordinii publice și asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii județului. La aceste acțiuni au participat peste 390 de jandarmi, care au intervenit atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Aproape 400 de jandarmi au fost prezenți în ultima săptămână în zonele de interes operativ, la manifestările sportive și cultural-artistice, concentrându-se asupra prevenirii faptelor de natură contravențională și penală, dar și asupra susținerii comunității printr-o prezență activă, vizibilă și eficientă.
,,Din totalul personalului implicat, 265 de jandarmi au acționat în sistem integrat de ordine publică, fiind formate peste 175 de patrule mixte, în parteneriat cu structurile de poliție. Aceste acțiuni au avut rolul de a consolida măsurile preventive și de a descuraja comportamentele antisociale în întreaga zonă de competență.
Important de menționat este că, în această perioadă, nu s-au înregistrat incidente majore, reflectând atât eficiența dispozitivelor operative, cât și nivelul ridicat de responsabilitate al cetățenilor. Transmitem mulțumiri tuturor celor care au respectat recomandările noastre și care, prin comportamentul lor, au contribuit la menținerea unui climat de normalitate și respect reciproc.
Pe lângă misiunile de ordine publică, jandarmii olteni au executat și activități de pază și protecție a obiectivelor aflate în responsabilitatea instituției, inclusiv în zona conductelor de transport produse petroliere. Totodată, au asigurat protecția a două transporturi cu caracter special și au pus în aplicare 9 mandate de aducere emise de instanțele de judecată.", a transmis IJJ Olt.
Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi, în intervalul menționat, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.700 de lei, cele mai multe pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică.
,,Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt își reafirmă angajamentul față de misiunea sa esențială de a proteja siguranța cetățenilor și de a menține ordinea publică. Jandarmii olteni vor continua să acționeze cu profesionalism, responsabilitate și dedicare, mereu în sprijinul comunității.", au mai transmis IJJ Olt.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments