Uneori e de ajuns sa ai un singur om langa tine ca sa fii fericita. Sa fie cu tine si in momentele in care ai nevoie de el,dar si atunci cand nu ai avea nevoie. Sa te tina strans in brate de fiecare data cand te enervezi si iti vine sa plangi,incat uiti de tot si te cuibaresti la pieptul lui,de parca acolo toate relele ar trece. Sa fie acolo dimineata cand te trezesti,sa-l poti lua in brate si sa-l pupi usor pe frunte,plimbandu-ti,in acelasi timp,mana prin parul lui. Sa-l lasi sa se uite la meci,chiar daca esti foarte plictisita,doar ca sa-l tii in brate. Sa iti spuna pe un ton calm ca trebuie sa discute cu tine,atunci cand tu faci o greseala si mintea ta e plina de tampenii.Sa vrei sa nu-l asculti,pentru ca n-ai nevoie de morala,dar e atat de calm si sincer incat asculti si morala aia si-l strangi tare in brate. Sa plece si sa-ti fie dor. 
e de ajuns sa ai un singur om langa tine ca sa fii fericita. Sa fie cu tine si in momentele in care ai nevoie de el,dar si atunci cand nu ai avea nevoie. Sa te tina strans in brate de fiecare data cand te enervezi si iti vine sa plangi,incat uiti de tot si te cuibaresti la pieptul lui,de parca acolo toate relele ar trece. Sa fie acolo dimineata cand te trezesti,sa-l poti lua in brate si sa-l pupi usor pe frunte,plimbandu-ti,in acelasi timp,mana prin parul lui. Sa-l lasi sa se uite la meci,chiar daca esti foarte plictisita,doar ca sa-l tii in brate. Sa iti spuna pe un ton calm ca trebuie sa discute cu tine,atunci cand tu faci o greseala si mintea ta e plina de tampenii.Sa vrei sa nu-l asculti,pentru ca n-ai nevoie de morala,dar e atat de calm si sincer incat asculti si morala aia si-l strangi tare in brate. Sa plece si sa-ti fie dor.
e de ajuns sa ai un singur om langa tine ca sa fii fericita. Sa fie cu tine si in momentele in care ai nevoie de el,dar si atunci cand nu ai avea nevoie. Sa te tina strans in brate de fiecare data cand te enervezi si iti vine sa plangi,incat uiti de tot si te cuibaresti la pieptul lui,de parca acolo toate relele ar trece. Sa fie acolo dimineata cand te trezesti,sa-l poti lua in brate si sa-l pupi usor pe frunte,plimbandu-ti,in acelasi timp,mana prin parul lui. Sa-l lasi sa se uite la meci,chiar daca esti foarte plictisita,doar ca sa-l tii in brate. Sa iti spuna pe un ton calm ca trebuie sa discute cu tine,atunci cand tu faci o greseala si mintea ta e plina de tampenii.Sa vrei sa nu-l asculti,pentru ca n-ai nevoie de morala,dar e atat de calm si sincer incat asculti si morala aia si-l strangi tare in brate. Sa plece si sa-ti fie dor. 
momente in care iti vine sa zici atatea lucruri si totusi taci.Cuvintele alea te rod,iti rod mintea si sufletul,le simti cum iti fac rani adanci in interior si totusi nu le lasi sa curga.Nu le dai voie sa scape din captivitatea mintii tale innebunite de teama de a nu spune ceva gresit sau de a nu fi inteles gresit. Speri ca totul va inceta in curand si va reveni la normalitate.Poate ai dreptate.Poate ca durerea aia din tine o sa treaca,insa cuvintele alea vor ramane in tine.cuvinte nespuse.Vei regreta ca nu ai stiut sa spui ce trebuia sa spui la momentul potrivit,dar,ca de obicei,va fi mult prea tarziu pentru asta. De ce pastram atatea cuvinte in noi sa ne umple spatiul? Oare vrem sa umplem cu ele golurile din sufletele noastre? Vrem sa ne macine ele (cuvintele) in locul altor lucruri care ar fi mult mai importante,dar pe care preferam sa le ignoram? 
