Iubire ros-alba

E acel gen de iubire care mie imi produce fiori, nu fluturi in stomac. E iubirea aceea oarba, intensa, pe care o simti si in ultimul por si care iti zguduie fiinta. Si care duce la gesturi necugetate, vorbe mari, mai mult sau mai putin curate, comportamente de toate tipurile, pe alocuri incoerenta.

E genul de iubire pe care nu am experimentat-o, dar este foarte frecventa printre pamanteni. Sau nu o fi iubire, dar asa imi place sa o aseman: e un fanatism exacerbat care ia mintile intocmai precum aparitia ielelor in noptile de vara in existenta unui june in cautarea linistii sufletesti.

Duminica seara ma intorceam linistita acasa. Totul normal, nimic iesit din comun. Totusi, multitudinea de politisti de la metrou imi ridica un semn de intrebare. Ies de la metrou si primesc raspunsul: valuri – valuri de indragostiti ros-albi isi incheiasera intalnirea saptamanala si se indreptau voiosi si senini (caci intalnirea fusese o reusita) catre alte destinatii si surse de fericire. Insa, fericirea, exuberanta si spontaneitatea gesturilor mi-au produs o stare de panica la care nu m-as fi asteptat. Sunete de sirene de politie, ambulanta, fluierele agentilor de circulatie, harmalaia indragostitilor eterni, oameni, oameni, peste tot si eu mica, pierduta, luata de val.



Altii iubesc banii, si tot asa ma gandeam cum ar fi fost o lupta apriga pe bani care sa lasa sa iasa la iveala cele mai negre caracteristici ale unui om ca un bnrcurs valutar.

Cartierul pe care il laudam ca imi aduce o doza de liniste necesara (desi goana masinilor de pe strada imi contrazice afirmatia anterioara) era dintr-odata sub asediu si eu prinsa la mijloc. Cand am ajuns acasa, ma simteam in buncar, aparata de atata iubire si manifestari patimase. Ma intrebam ingrozita cum ar fi aratat orasul in situatia unei dispute de cuplu: echipa-suporteri. Pasul urmator: fie un calendar al “evenimentelor de cartier” pe care sa le evit cu gratie, fie sa iau taurul de coarne si sa merg la o intalnire.


Dragostea-i nebuna…

… vine de pe luna :) ! Am ramas captiva in starea de euforie, incantare, desfatare si de indragosteala pe care mi-a creat-o concertul Holograf de joi! Daca m-as intalni mai des in viata de zi cu zi cu astfel de stari si senzatii, poate as zambi mai mult. Poate m-as enerva mai putin, mi-as innegri mai putin sufletul de suparari trecatoare si poate as inspira mai mult.  Aer vital si datator de energie. Si poate i-as inspira si pe altii. Sau pe mine!

Holograf mi-a aratat si cred ca aveam nevoie de asta de ce dragostea nu e doar un sentiment cantat si propovaduit de romantici incurabili sau de visatori eterni, ci e liantul necesar intre “eu” si “cei din jur”. Nu sunt un fan al manifestarilor “foarte pe fata” cand vine vorba de dovezi de iubire, dar intotdeauna misterul, discretia, “imbracatul” sentimentelor pe care le purtam fata de oameni dragi in straie “haute couture” imi anihileaza pe loc orice gand meschin, remarca ironica sau grimasa rautacioasa. E dovada de netagaduit ca dragostea, atunci cand apare si e aceea care “misca sori si stele”, trezeste la viata mai ceva ca o cafea buna dimineata.



Cand vezi aceasta dragoste transpusa in cuvinte bine alese, pe acorduri muzicale care iti patrund in fiinta pana in profunzimi, cand toate acestea iti dau inapoi energie, pofta de viata, un suflet al tau alaturi (sau mii, zeci de mii cum e in cazul celor de la Holograf, de exemplu), zau daca nu par toate mai frumoase!

Dragostea-i nebuna pentru ca reuseste sa anime si sufletele rigide, lipsite de speranta, sa-i dezlantuie pana si pe autocenzurati, sa iti dea mai multe decat crezi si simti ca poti duce. De nebuna ce e dragostea, tot mai multe dintre prietenele mele au ales ca restul vietii sa si-l petreaca in doi, devenind 1, dupa cum indragostitilor le place sa spuna, sa creada, sa se alinte. Ieri a fost unul dintre acele momente in care am constientizat ca trece timpul, ca ardem etape (sau nu), ca ne indreptam tot mai mult spre impliniri, spre visuri realizate. Buna mea prietena Paula se va casatori anul acesta. Printr-o coincidenta fericita, acest lucru se va intampla de ziua mea, asa ca, pregatirile au inceput, iar momentul magic al alegerii rochiei a fost unificator pentru noi, prietenele ei, am fost toate 4 alaturi, aproape, impartasind schimbarea din viata ei, stralucirea de pe chip, bataile  nebune ale inimii, sentimentul ca esti in centrul atentiei. Si mai erau acolo viitoare mirese la fel de emotionate, viitori soti cumva timorati de agitatia ce putea parea fara sens, de toate acele femei insufletite de o alegere la fel de importanta precum clipa in care au spus “da” in fata unui inel perfect, privind in ochii plini de iubire ai barbatului drag.
Pentru mine, aceste momente nu intra in planurile pe termen scurt, dar nici nu reprezinta etapa din viata mea de care sa fug, de care sa imi fie frica! Atunci cand iubirea pentru EL iti umple sufletul, cand simti tot mai clar, cu fiecare zi, ca EL e “the one” si cand pana si rationalul aproba aceste simtaminte, nu mai e decat un pas mic spre implinire. Doar dragostea-i nebuna !

P.S. La multi ani cu mare drag si din tot sufletul intr-o zi speciala pentru bunul si minunatul meu prieten, Andrei! Mi-ar placea ca timpul sa ne aduca mai des aproape!