VIDEO/ Șapte PERCHEZIȚII în Olt la contrabandiștii de țigări
În cadrul operațiunii „JUPITER", sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 7 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, în județul Olt, la locuințele unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
,,În perioada 2024 – 2025, un bărbat, de 59 de ani, ar fi deținut și comercializat țigarete provenite din contrabandă, prin intermediul unei societăți comerciale pe care o administrează. Totodată, acesta l-ar fi aprovizionat cu astfel de produse pe un alt bărbat, de 61 de ani, care, la rândul său, ar fi comercializat țigaretele fără marcaje fiscale, prin intermediul unei societăți comerciale administrate de el. Acțiunea a avut ca scop documentarea activității infracționale a persoanelor implicate, descoperirea și ridicarea bunurilor provenite din activități ilicite, precum și luarea măsurilor legale față de persoanele cercetate. La activități au participat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.,, anunță IPJ Olt.
În urma perchezițiilor desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 10.000 de țigarete fără marcaje fiscale, precum și alte mijloace de probă relevante pentru documentarea activității infracționale.
Activitățile de astăzi s-au desfășurat în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române pentru combaterea infracționalității de orice fel.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments