Primăria Slatina: s-a aprobat proiectul tehnic al Sălii Polivalente

Lucrările la Sala Polivalentă Slatina vor fi reluate, după ce a fost realizat un nou proiect tehnic. Acesta a fost aprobat astăzi de CNI. Lucrările au fost realizate în proporție de circa 70%, fiind sistate după ce constructorul a intrat în insolvență, din proiect rămânând de executat acoperișul, instalațiile electrice și finisajele interioare.

După repetate demersuri făcute către autoritățile centrale de către administrația municipiului Slatina și în Guvern de către senatoarea de Olt Siminica Mirea, în sfârșit, una dintre investițiile importante pentru municipalitatea slătineană va fi continuată. Pentru lucrările la Sala Polivalentă Slatina, demarate în anul 2009, și stagnate după ce constructorul a intrat în insolvență, a fost demarată o nouă procedură. Astfel, obiectivul de investiţii „Sală de Sport Multifuncțională cu 3000 de locuri – structură preluată, str. Crișan, nr. 33, municipiul Slatina, județul Olt", realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I." – S.A. cu finanţare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, se va finaliza.

În luna mai a fost emisă Autorizația de Construire, astăzi s-a aprobat proiectul tehnic.

,,Astăzi, proiectul tehnic pentru Sala Polivalentă a fost aprobat de Comisia Tehnico Economică a Companiei Naționale de Investiții (CNI)! Această etapă ne apropie și mai mult de realizarea acestui proiect important. Urmează demararea procedurilor de achiziție, un pas esențial în vederea continuării lucrărilor rămase de executat! ˮ, a anunțat Primăria Slatina.
Sala Polivalentă Slatina va avea o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri, din care 2946 vor fi dedicate spectatorilor, 54 destinate VIP-urilor, în 4 loje special amenajate. Ea va găzdui competiţii sportive, dar și spaţii comerciale, birouri administrative şi săli de conferinţă. Construcția va beneficia de o parcare de 120 de locuri și o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi ce va fi destinată organizării de concerte în aer liber.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list