Iubire ros-alba

E acel gen de iubire care mie imi produce fiori, nu fluturi in stomac. E iubirea aceea oarba, intensa, pe care o simti si in ultimul por si care iti zguduie fiinta. Si care duce la gesturi necugetate, vorbe mari, mai mult sau mai putin curate, comportamente de toate tipurile, pe alocuri incoerenta.

E genul de iubire pe care nu am experimentat-o, dar este foarte frecventa printre pamanteni. Sau nu o fi iubire, dar asa imi place sa o aseman: e un fanatism exacerbat care ia mintile intocmai precum aparitia ielelor in noptile de vara in existenta unui june in cautarea linistii sufletesti.

Duminica seara ma intorceam linistita acasa. Totul normal, nimic iesit din comun. Totusi, multitudinea de politisti de la metrou imi ridica un semn de intrebare. Ies de la metrou si primesc raspunsul: valuri – valuri de indragostiti ros-albi isi incheiasera intalnirea saptamanala si se indreptau voiosi si senini (caci intalnirea fusese o reusita) catre alte destinatii si surse de fericire. Insa, fericirea, exuberanta si spontaneitatea gesturilor mi-au produs o stare de panica la care nu m-as fi asteptat. Sunete de sirene de politie, ambulanta, fluierele agentilor de circulatie, harmalaia indragostitilor eterni, oameni, oameni, peste tot si eu mica, pierduta, luata de val.



Altii iubesc banii, si tot asa ma gandeam cum ar fi fost o lupta apriga pe bani care sa lasa sa iasa la iveala cele mai negre caracteristici ale unui om ca un bnrcurs valutar.

Cartierul pe care il laudam ca imi aduce o doza de liniste necesara (desi goana masinilor de pe strada imi contrazice afirmatia anterioara) era dintr-odata sub asediu si eu prinsa la mijloc. Cand am ajuns acasa, ma simteam in buncar, aparata de atata iubire si manifestari patimase. Ma intrebam ingrozita cum ar fi aratat orasul in situatia unei dispute de cuplu: echipa-suporteri. Pasul urmator: fie un calendar al “evenimentelor de cartier” pe care sa le evit cu gratie, fie sa iau taurul de coarne si sa merg la o intalnire.


No comments:

Post a Comment