Vacanţă înainte de Paşti

Am plecat în vacanţă. O vacanţă atât de dorită în ultimul timp şi care nu mai venea. Oboseala acumulată în câteva luni şi-a spus cuvantul pe corpul meu deja îmbătrânit. Imediat după sărbătorile de iarnă, după două săptămâni de concediu, m-am întors la birou cu forţe proaspete. Din păcate văd că nu m-a ţinut energia pentru foarte mult timp. Deja încep să o iau în jos. Cu doar câteva săptămâni înainte de Paşti, mă simt ca bătută, mă simt frântă, fără vlagă. Cauzele sunt multiple, evident, dar totuşi sunt destul de surprinsă de modul în care mă simt pentru că nu am făcut excese de distracţie şi am încercat să duc o viaţă cât mai ordonată.



Îmi place mult faptul că am început să duc o viaţă cât mai echilibrată. Mesele mele sunt perfect poziţionate pe timpul unei zile. Trei la număr, iar somul este unul ordonat de asemenea, trezit la 7 dimineaţa şi culcat undeva pe la 10 seara. Se spune că trebuie sî te culci cumva înainte de 11 seara ca să beneficiezi de un somn bun. Şi totuşi nu înţeleg care este motivul oboselii cronice. Să fie astenia de primăvară? Să fie faptul că pe timpul zilei dau, ce-i drept, tot ce-i mai bun din mine la serviciu, încerc mereu să îmi fac treaba cât mai bine cu putinţă. Dar în vacanţă vreau să fac lucruri copilăreşti, să alerg prin grădini, să alerg pe dealurile de la ţară şi să mă joc mai multe jocuri cu maşini în doi, asta ca să nu-l exlud pe iubitul meu, iubit. Facem totul împreună. şi jocurile de pe calculator le jucăm în doi. Aşa e de drăguţ încât îmi vine să-l mănânc.

1 comment: